Un român beat a strigat „Allah Akbar” într-o biserică din Italia, în timpul slujbei de Bobotează! Enoriașii s-au speriat și au crezut că este vorba despre un atac terorist.
La slujba din biserica Sant’Eufemia se aflau în jur de 50 de enoriași, care s-au speriat teribil și au crezut că urmează un atac terorist atunci când l-au auzit pe bărbat strigând din toți rărunchii „Allah Akbar”. Preotul parohiei, care îl cunoștea pe românul care trăia pe străzile comunei italiene, a fost cel care i-a calmat pe oameni.
Între timp, la fața locului au sosit carabinierii și l-au arestat pe bărbat. Oamenii legii au constatat că românul era beat și că întreg incidentul a fost doar o farsă. Totuși, bărbatul a fost transportat la un spital, unde va fi supus unui consult psihiatric.
Expresia „Allah Akbar” a fost adeseori folosită de extremiștii islamiști, înaintea sau în timpul atacurilor teroriste comise pe terioriul Europei, motiv pentru care enoriașii din biserică au crezut că este vorba despre un atac terorist.